Clara B. face pe toba

Clara B. nu era interpret de vreme. Vremea potrivită, vremea mesei, vremea lui Pazvante Chiorul, vremea putea să fie mai nimerită ca niciodată, Clara B. mijea ochii indiferentă și făcea toate celea în timpul ei, nu la vremea lor. Trecut sau zi, viitor sau noapte, prânz sau prezent, totuna. Dovedea totuși o oarecare sensibilitate la vremea pulii, o ușoară nostalgie o îndemna să n-o lase să treacă fără să-și exerseze talentul la un alt fel de interpretare. Flautul a pasionat-o oarecum din frageda tinerețe, dar nu se compara cu setul de tobe după care tânjea insistent. Își întindea mereu pielea pe mușchi și oase, se ungea cu uleiuri pentru elasticitate și testa acutele cu regularitate.

Clara B. era tobă de palme. Le cerea reci sau calde, pe buci și pe țâțe, dar mai ales pe față și pizdă, unse bine cu scuipat și îndulcite cu o linguriță de spermă. Când se simțea într-o dispoziție artistică avea pretenții. Volănașe de dantelă rozalie pe marginea feselor și cusături zimțate în jurul sfârcurilor. Se fâțâia pe vârfuri până în fața oglinzii, unde-și întindea tremurat rimelul sub ochi și ciufulea coama de păr, mici artificii artistice pe care le aduna, laolaltă cu niște revolte aproximative și câteva stele verzi, sub acolada nevoii de a fi lovită. Domnișoara Clara B. nu era tocmai un depozit de amintiri. Uita rău. Vânătăile erau utile pe termen scurt, dar memoria cărnii și a sângelui era singura pe care se sprijinea când nu o mai ajutau amintirile. Așa funcționa ea. Cu gâtul prins în papionul unor mâini pătrățoase, cu degete lungi și vene proeminente . Cu labiile strânse cu sforicele de mătase ca niște perdeluțe în stânga și dreapta unui clitoris înnebunit de furie, încordându-se sub seria de lovituri scurte și iuți. Cu o lacrimă de sânge picurând din ochiul sânului stâng, crestat de o haită de canini. Cu obrajii și bucile aiurând de febră într-un delir al identității, oscilând perpetuum mobile deasupra unei puli naïve, gata să intre oriunde. Cu pereții camerei tăbăciți de urlete, cu ceasurile ținându-și respirația, cu pleoapele ferestrelor închise. Clara B. trăia totul în ea, poleită  la suprafață cu praf de uitare, își sigila experiențele în propriul trup, se imprima cu viețile altora, sugea din țâțele memoriilor și se scuza că nu-și amintește numele nimănui. Nu-i așa că ați vrea s-o țintuiți cu genunchii de podea și să-i desenați cartea de identitate cu ceară fierbinte pe pubis?

6 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Morgoth spune:

    Hm… Deci tie-ti cam plac palmutele peste pizduta, nu-i asa? 🙂

  2. numai când joc în filme porno

  3. almostb spune:

    Imi place de mor personajul asta.. 🙂 merita un roman

  4. merita un roman cartonat peste cur!

  5. almostb spune:

    Eu ma gândeam altfel dar daca zici tu, cartonat şi pe cur să fie..

  6. Camelia spune:

    Clara B. nu epuiza niciodată uitarea.

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s