Mamaie 2

Ce fel de om nu plânge? cum sunt pliate pleoapele celor care nu-și pot umezi rădăcinile genelor, ce fel de jgheaburi intracutanate au colțurile ochilor care văd, să zicem, o moarte sau un sărut trist sau o durere? Ca mine și ca oricine, așa-s oamenii ăia.  Eu de exemplu, mănânc chipsuri cu orice fel arome și citesc cărți vechi, noi, scrise de autori români sau străini, folosesc șampon de levănțică sau de oricare dacă nu găsesc de levănțică. Așa e și cu plânsul, plâng de mi se albesc obrajii ca bulgării de sare când o mâță de o lună e lovită în cur și când aflu că mi-a murit bunica privesc în colțul meu preferat, ăla cu coșul de rufe murdare unde am lipit niște abțibilduri cu animăluțe, apoi fac o cafea și propun să ne uităm la Friends, în timp ce curg niște lacrimi din ochi, dar nu lacrimi de plâns. Nu par să pun suflet în el. e o apă care curge, dă pe dinafară, nu o pot opri dar nu-i a mea, e apă de la vecini,  mi-au inundat capul și acum mă scurg.

Deci nu se pune ca plâns.

m-am gândit la multe astăzi. Tactica mea de a face multe tâmpenii în ultimul an ca să am amintiri pentru momentele în care trebuie să fug de prezent se dovedește a fi bună. S-au strecurat, ce-i drept, niște imagini cu cocul bunicii, întotdeauna înălțat în vârful capului, ca să pară mai înaltă. Cu negii de pe față, care mă fascinau și speriau oarecum, mai ales când îi tremurau de la râs. Ochii ei albaștri-albaștri pe care nu i-am moștenit. Train of thoughts mă duce imediat la o scenă din copilărie, când săream peste firul electric de la mașina de cusut a maică-mii. Mamaie mă anunță ca o sibilă că o să mă curentez și o să cad moartă pe jos dacă nu mă astâmpăr. Avea o pasiune pentru morbid, practica un creștinism ortodox din topor, complet nerafinat și uneori dovedea un sadism incipient. Complet neinteresată de misticism în tinerețe, după nu mai puțin de cincisprezece avorturi devine fan dumnezeu. Ca să nu ajungă în iad s-a pregătit intens din timpul vieții, a făcut maraton din mersul la biserici și herpes la gură de la pupat icoane. Aveam cinci-șase ani când mi s-a spovedit, în fața celei mai crunte icoane cu un isus fosforescent în lumina candelei. M-a ales pe mine pentru că cică eram mică și fără de păcate. și mi-a relatat, mai ceva ca-n 4 3 2, povestea andrelelor și avorturilor. Ce efect a avut în dezvoltarea mea o astfel de mărturisire? Mai contează? Eu tremuram de emoție când auzeam cuvinte ca avort sau ciclu, homosexual sau boli venerice. Deviant poate, dar dacă nu era mamaie cu poveștile ei despre avortoni și despre cum trebuie să te doară viața ca să nu te pârlească satana în iad, dacă nu vedeam scena palmei oferite cu tandrețe de tataie, dacă nu-și asuma ea rolul de mamaie 2, cea mai puțin bună, cea cam zgârcită, bârfitoare, chiar răutăcioasă, posesivă și leneșă…eu așa cum sunt nu aș fi putut fi. Aș fi fost altceva, sigur ceva ce nu mi-ar fi plăcut, dar mamaie a fost curajoasă și s-a jucat toată viața de-a bad cop, de-a personajul negativ, pentru că cineva trebuie s-o facă și pe asta.  datorită ei pot să trec pe lângă o biserică fără să mă crucesc larg așteptând miracole, datorită ei știu că numai dacă dai primești la rândul tău, datorită ei am înclinații bdsm, datorită ei am foarte clar în cap exemplul de AȘA NU. și pentru asta, mamaie ajunge clar în raiul ei, plin cu fructe și dudui îmbrăcate în fustuțe colorate, cum îi plăceau ei, și plisate dacă-mi amintesc bine, unde sfințișorii o laudă pentru sârguința de care-a dat dovadă în mersul la biserică, unde curg râuri de cola și cresc ciocolate cu alune în copaci, că tare-i mai plăceau.

m-am gândit la multe, deci. Aproape la toate. și la cum nu am sunat-o de ziua ei, dar nici ea pe mine. amândouă berbecioace, nu apreciem siropelile de genul ăsta. Mda. Asta e. Shit happens. Îmi rămâne cel de-al doilea nume din buletin, pe care a insistat să mi-l dea și pe care l-am detestat cu furie. De-acum o să-l accept pur și simplu. Am înțeles ce rol a avut mamaie în viața mea.

8 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. alma nahe spune:

    😦 condoleanțe! chiar și-așa scris, prin text s-a strecurat tristețea.

    Ps: văd că am o predilecție să comentez pe la tine numai la zile importante: aniversări, acum înmormântări…

  2. mulțumesc. cred că așa se spune. oricum toate chestiile astea-s aiurea, convenții.
    apăi aniversări, înmormântări și atât, că nuntă și botez nu servesc. eu mă bucur la comentarii, să știi, când văd pliculețul mă simt ca-n starea de copchil care coresponda de zor cu fani formula 1 și abia aștepta să deschidă scrisorile.

  3. bre, bre, ai uitat să zici și cu țâțele goale prin spital.
    da bre, să zic cum să zice pă la noi: „să-i fie țărâna ușoară”. Deși la ce berbeacă zici că era sigur o s-o poarte ca pe-un fulg.

    1. da bre, da, cu țâțele goale-n spital. păi pe ea o moștenesc de mă dau topless pe plajă. și câte și mai câte…

  4. almostb spune:

    D-zeu să o odihnească!
    Oricum câte ceva din ea a rămas în tine, din câte înţeleg…

    1. au rămas destule și-s mândră de micile și nesuferitele mele moșteniri 🙂
      dumnezeu s-o ierte
      la mine la țară asta e exprimarea general acceptată, am aflat și eu acum. preferam să caut în wikipedia, but uatever..

  5. Morgoth spune:

    Condoleante, pisi! 😦

  6. …să fie primite mulțumesc mersi cum zici tu dzeu s-o ierte odihnească apreciez bogdaproste …nu-ș ce să răspund la condoleanțe, alege și tu ceva din coșniță 🙂

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s