Ce-avem noi aici în bube?

Simt că dacă nu citesc mor și dacă nu scriu mă constip definitiv și o să mor ca un căcat. Am pierdut două metrouri din cauza lui Cărtărescu, zace lăbărțat peste mine în scaunele de la Victoriei și duhnește din carte a respirație caldă stomacală de tătic. Mă mai și înțeapă cu oasele adolescentului costeliv care zicea că e, chestie care-mi amintește nu știu cum de o acuzație de neapucat din nicio parte, cum că aș fi rupt un frenul cu buzele mele musculoase. Citesc Zen-ul lui MC și parcă am început să capăt substanță. Cînd mă mângâi îmi simt toate mocirlele în care m-am scufundat, de la naufragiu încoace, supurând pe rând de la cap, unde deja pute a Danemarca, până la tălpile pe care nu are nimeni voie să mi le atingă. Am niște bube pe mine de-mi vine să mă scarpin până mă rașchetez complet de pe verticală. Târfa tot târfă, tânjește după orizontală…

Bubele mele sunt pline cu niște imagini pe care nu știu de ce le-am copt, dar acum am rămas cu ele și când rămân în pană de idei mai storc o bubă pe hârtie…ca acum. Uite-mă la spital, în hălățel scurt desfăcut la spate, un șnuruleț soios scăpat dintr-o fundiță șleampătă îmi separă bucile. Am breton ca niciodată și urlu, îmi duc mâinile între picioare și mă crăp ca o dementă în fața cui s-o fi uitând la mine. Mă desfac ca pe o scoică, clitorisul îmi țâșnește ca un sâmbure și face poc pe lentila unui doctoraș, dar dracu știe ce-oi fi vrând să demonstrez cu scena asta, în mine nu-s decât organele de manual, nimic special. Bretonul mi s-a tuflit iar hălățelul ia-l de unde nu-i, cum pizdoiul mă-sii plec eu de-aici despicată toată de parcă aș fi cea mai caisă dintre fructe, fără să mă acopăr niscaicumva… Sau ia uite, buba din nas dacă o zgândăr și suflu, se face vreme de pălărie. Aveam cândva o pălărie pe care n-o purtam și-am făcut pe cineva să aproape moară, dacă ar fi fost oleacă mai în margine bătea vântul și-l dobora. Mă storc întruna, bube bune bube rele, nu mai știu care cum sunt ele…

Într-o bubă am o poză cu un maniac ras pe o parte de cap care-și amenință pula cu un pistol cu bile la fiecare erecție. În alta am multe multe aripi de fluturi pătați cu vânătăile mele. Și mă scarpin și mă tot scarpin și-ncep să mă curiozez dacă nu cumva o fi fro cremă dar îmi trece repede interesul. Mai bine trăiesc plină de bube cu imagini decât să mor ca un căcat.

4 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Morgoth spune:

    Mmmm breton? Sexy! 😛

    1. breton raton buton bubon…

  2. Morgoth spune:

    Nu nu! Doar breton! 😀

    1. ia si o bubaaaa, hai o bubitza micaaaa… pritipliz!

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s