Văleu!

Primele zvâcnituri din ureche m-au dezorientat.  Durerea îmi crăpa, la intervale surprinzătoare de timp, (când mai mici, când mai mari), lobul parietal stâng. Acolo îmi țineam câteva hărți și adrese, puncte de referință și semnificația a două-trei semne de circulație, nimic important adică. S-au dus dracului, larva din urechea mea avea chef să-și deșire coconul, să-și expună în fața sinapselor molcome trupul obscen de omidă sau poate ideile parazite. Era în mod clar pusă pe scandal, unduielile ei de lambadă mă făceau să cred că intenționează să-mi iasă pe nas, prin ochi, prin gură sau pur și simplu prin creștet, pentru ca odată eliberată să poată spune tuturor ce debandadă alcătuiesc pe sub stratul de piele încă bronzată. Acum îmi pocnesc artificii în craniu, acolo-n stânga, unde sărbătorește ceva larva dezmățată.

Și dacă nu este o larvă? Dacă nu este un vierme născut din auzite, dacă nu este manifestul inelat al interioarelor mele decorate cuminte-satanist în maro și wenge? Dacă…să presupunem printre atacurile ei perfide dătătoare de clipiri încrâncenate care nu alină nicicum durerea dar măcar n-o lasă să se exhibe-n privirea mea bleagă, specifică stării patetice de bolnavă, dacă este un fir de nostalgie? Înnodat marinărește, să nu îl scap cumva, ba chiar să-mi placă gustul ușor sărat atunci când îl mușc cu dinții mei rari, când îl clănțăn de să-i las urme, să știe de dor.

Și, și, și dacă nu e nici una, nici alta, dacă e o amintire lăsată în urmă care acum mă ceartă și-mi lovește capul cu biciul până-mi zvâcnește, pulsează și se umflă cât o ridiche? O amintire, oare să fie ziua aia de toamnă după școală când mama mi-a cumpărat de la librărie pachetul de cărți Păcălici, sau ziua când am aflat că Matilda lui Roald Dahl citea întotdeauna cu o cană de ceva fierbinte lângă ea, ciocolată sau supă, sau ziua când l-am privit pe băiețelul din autocar până când și-a întors capul mustăcind și țâțâind ca un om mare din buze?

Mă doare în stânga capului, treptat. Mă doare defazat, e o durere nefinisată, e cioplită în pripă și asta mă deranjează cel mai tare, că nu există o constanță, o formă clară, totul e vag, lipsit de respect pentru forma mea bine închegată. Mai înțelegeam dacă eu n-aș fi fost eu ci o pată neregulată de carne și piele blurată în aer, atunci da, meritam o durere confuz-difuză, țopăind într-un șotron de contururi de-ale mele vălurite-amețite. Dar chestia asta, durerea asta, viermele ăsta din capul meu care mă colcăie și-mi mișună prin parietali, etmoizi, sfenoizi, occipitali, marinari, literari, colocatari…mă scoate din minți.

5 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Morgoth spune:

    Cateva ore de sex ar alunga durerea…

    1. cateva ore de sex ar inlocui durerea cu mucoase tumefiate. daca nu ti plac mucoasele…nush ce sa mai zic

      1. Morgoth spune:

        Dac-o dam pe explicatii „profunde”, cateva ore de sex ar inlocui durerea nu doar cu mucoase tumefiate, ci si cu semne rosii pe fese, urme de dinti pe gat si sani si umflaturi ale incheieturilor de la o esarfa.:P
        Iar anumite mucoase sunt facute pt a fi tumefiate. 🙂

        1. esarfa?? ti a fugit victima cu tot cu catuse?…profunzimi, adancimi, deepthroat uri,zi le cum vrei, chestia e ca s a dus dracu durerea. pana la urma nu am viermi in cap 🙂

  2. Morgoth spune:

    Bun asa! Poti sarbatori. Cu cateva ore de… 😛

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s