După ce-am citit Redirect-ul lui Timothy Wilson, despre care am scris în cel mai pur stil cheaun, adică urlând între paragrafe, mormăind, fumând, ronțăind scobitori, lungindu-mă pe jos incantând de zeci de ori aceeași frază ca să văd dacă sună bine, verificându-mi cunoștințele despre cuvinte care știu că există dar nu mai știu din ce litere se compun prin dicționarele de sinonime, explicative plus cel englez-român (cum se zice pe românește la revenge?), am început să aplic câteva tehnici de story-editing. Până la ora actuală am aplicat de fapt o singură metodă, aia cu fă câțiva pași înapoi, uită-te la tine și încearcă să înțelegi ce-ți trece prin minte/suflet și simțire.
Aseară la concert Hypocrisy adică, m-am dat câțiva pași imaginari înapoi și am văzut o super-evil lady cu geacă de chiele care făcea un headbang de-mi venea s-o angajez pe loc ca instructoare de pletuială, dar care, neștiind versurile cântecelor, fredona încruntată tub tubi duuup-tup tubi dubaaaaaa-tuuuubiiiiiiduuuu yeeeaaaaaahh!!!! Apoi se înfigea iar cu bocancii în podea și construia încrâncenată viitoarea spondiloză cervicală. Lângă dânsa, blackbloodandpain veghea indulgent zbuciumul super-evil lady-ei, iar între melodii îi șuiera lasciv în ureche dulci promisiuni de genul: „ când ajungem acasă mâncăm pernuțe Viva cu ciocolată!”. Când am văzut-o pe super-evil lady privind lăcrimos un copchil în cârca pletosului tătic, dând amândoi din cap ca niște drăcușori, am alergat înapoi la duduie să-i pleznesc câteva peste mufă să-și revină. Păi ce facem? Ne înmuiem? Lose the booze, woman! Și învață dracului niște versuri Hypocrisy că e jenant să tubidup-uiești growl…
Poftim? Ba pe-a mă-tii! Toți roacherii mănâncă pernuțe viva cu ciocolată!!!!
