din analele evidențelor

Sugeam zilele trecute o limonadă cu gurița încrețită ca un anus, și mă gândeam la topul celor mai bogați oameni din lume. Previzibil, având în vedere că tocmai ce-am primit o promisiune de zece dolari pentru publicarea unei povești cu adorabila Clara B. într-o revistă de flash fiction. E evident. Încep să fac avere, cu pași mici și împiedicați că mereu mi se desfac șireturile.

Complet imprevizibil a fost  unul străin deunăzi, pe la 7:49 și două blocuri distanță de casa mea, care-mi zice mustrător în mijlocul străzii:  „Cam târziu, cam târziu!”  E evident. Sunt urmărită și comentată. Numai like nu mi-a dat.

Violam cu privirea o duduie care lectura în metrou, cu capul afundat în pagini, și brusc, a ridicat ochii direct în ochii mei penetranți. E evident. Deși mioapă, am ochi ca niște tirbușoane și calități de uri geller.

Acum zac în scaun cu pizda-n sus, întind mâinile pe lângă picioarele crăcite și urcate pe birou, ca să tastez. Mă jenează niște firimituri care s-au lipit de piele, sau poate sunt picături de transpirație solidificate. Am dormit mult și am visat un bărbat cu chelie în creștet  și coroană isusiacă de păr înfoiat. Pe mine gherăind mortal o ștoarfă bătrână și rea. Și tot pe mine zburând de la balcon, cumva în jos, spre asfalt. Am dat tare cu capul în capacul de canal, căci acum mă doare.  Anal vorbind, e evident că totul e de căcat.

7 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. iczs spune:

    Ca cititor fidel al tau ce sunt poti sa dai o limonada din cei 10 dolari profit :))

    1. văzuși că m-am ajuns și gata… da’ cum naiba limonadă? eu nu dau limonadă din niciun profit. numa’ bere. ca cititor fidel ar trebui să știi că io când mai zic de limonadă de fapt mint cu nerușinare.

      1. iczs spune:

        Bine dar tu crezi ca eu beau limonada ? :))
        ziceam asa, ca berea din mana stiu ca nu o dai :)))

  2. alma nahe spune:

    Aș putea să tac, da’ de ce să nu mă dau și eu cititor fidel? Că dacă nu m-aș da așa, m-aș putea da ca lăicuitor pud…el. Că doar nu scot cuvintele pe gura aia încrețită! Le scriu cu degetul ăla de îl țin sus pentru șoferi..ș-oferi o limonadă pân’ la urmă sau nu?

  3. o limonadă pentru toată lumea! veniți cu paiele de-acasă, că io n-am 🙂

  4. Camelia spune:

    Ai adormit mult, dar pe ăla cu chelie de zici de el sper că l’ai visat puţin.
    Mai ai limonadă? am adus paie, nu-mi spune „îmi pare rău, s-a terminat”.
    Te citesc, şi mai las şi dâre de cuvinte în urma mea câteodată, ştii.

    1. gata,facem cocktail, tu ai paie, eu vin cu umbrelutzele din vama si ne destrabalam. ma citesti..nu stiu daca e bine, dar iti multumesc:)

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s