Concert din muzică de Clara B.

Clara B., pe numele ei adevărat Nicoleta, a primit goală, într-o vineri seară, vizita unui poet consumator de usturoi.  Remarcând absența unui cuier de care să-și atârne pălăria, poetul i-a agățat-o Clarei B. de sfârcul stâng, o idee meritorie mai proeminent decât celălalt.  Cei doi urmau să se întrețină, conform așteptărilor, în ambianța călduroasă a Camerei cu Cărți, pornind astfel în șir indian într-acolo, urmați de cel mai bun prieten al poetului, melcul Melchior. Pălăria clinchetea molatic pe sânul sfârcoșat, cu atât mai ritmat cu cât Clara B. călca mai apăsat. Undeva între două curbe, la intersecția dintre sufragerie, baie și Camera cu Cărți, poetul a suferit o subită reamintire a calităților lui de interpret muzical și a apucat-o pe Clara B. De intersecția curbelor ei unse cu ulei. A așezat-o pe suport și a început să o acordeze. Întrucât  era plină de sentimente, la început Clara B. suna înfundat. Treptat, firele de păr i s-au armonizat cu clătinatul din cap al poetului muzicant, bătând tactul împreună pe canapea. Harpa, îi spuse știutor. Palmele lui strângeau  gregorian de sternocleidomastoidian, făcând-o pe Clara B. să sune ca o liturghie. Corul, o lămuri deîndată. Apoi, fără îndoială ca s-o farmece cu talentele lui, i-a atacat vivacissimo fesierii, înscriind mental acutele rezultate pe portativ. Și asta-i toba, sublinie poetul cu linia vieții. Făcu imediat un salt la cutele stomacului, îndreptându-le sacadat, pe placul lui, căci era rocker. Chitara bas! strigă cu pletele înțepându-i ochii. O mai ciupi ușor de pulpele rotunde și se așeză pe gânduri. Clara B. îl întrebă, curioasă și goală, ce instrument muzical avea de unde el ciupea, iar poetul o dezamăgi afon. No, asta-i slană, mă! 

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s