Dovlecel și pălăria

Două reguli întră în vigoare, dovlecel. Prima e să nu te uiți la mine decât dacă îți dau eu voie. A doua e să nu-mi spui noapte bună după ce-ți înroșesc fundul. Eu nu dorm niciodată. Eu stau și chibzuiesc.

Mă întrebam dacă își va da jos pălăria, dar n-aveam cum să-i mai văd capul dezgolit. Mi-a lins pleoapele pe rând, aproape arzându-mi ochii cu saliva puțind a usturoi. Se dezinfecta constant cu diverse extracte, esențe și cățeluși. Când il sărutam parcă mușcam o gură de pământ reavăn cu bulbi în loc de dinți, dar nu mă opream decât după ce muream puțin sufocată. Atunci, ca să-mi revin, îl inspiram precum Erato; el se pornea să recite palme, eu să gem pătimașă. Așa a fost și acum. Prima palmă a scos un zgomot satisfăcător, ne-a plăcut amândurora. Stăteam cu burta lipită de genunchii lui și mi-am împins curul gol spre fața colțuroasă ca să-i prind răsuflarea între buci. Nu mi le-a atins decât cu palmele în tot timpul ăla, nu și-a lipit buzele de pielea mea. Spunea că sunt învelită cu o urzeală complexă de mirosuri și gusturi care l-ar tulbura prea tare și-ar rătăci drumul printre aromele de genunchi, glezne, păr, pizdă, încheieturi. Putea păstra direcția doar lovindu-mă din ce în ce mai tare, până când venele brațelor i se transformau de plăcere într-o hartă turgescentă. Când ajungea unde voia, se oprea pur și simplu. Eu nu știam niciodată ce vedea atunci, la sfârșit, ce îi spuneau desenele de pe fundul meu ars sau venele împletite ca șerpii. Oarbă, îi ascultam doar palmele care mă aduceau acolo unde era el, îl însoțeam în singurătatea aia zgomotoasă și aveam grijă să nu-l calc pe urlete cu gemetele mele. Știam că doare și mai știam, fără să-mi spună nimeni, că eu îi pot înghiți măcar o parte din durere. Aveam s-o vomit mai târziu, după ce-l sărutam, după ce dormeam fără să-i spun noapte bună, după ce termina el de cugetat. După ce coboram la micul dejun și se așeza, agățând pălăria de scaun, la masa din colț iar eu inspectam bufetul. După ce îi aduceam , pe rând, ceașca de ceai pe o farfuriuță, alături de zahăr sau miere și lapte, ca să aleagă, și croissante tăiate în două, unse cu unt și gem de caise, pentru că de căpșuni nu mai era nicio cutiuță. După ce mă întreba dacă îl iubesc, pentru că așa i se părea că vede în ceașca de ceai și în croissante. Îi explicam că nu îl iubesc și abia atunci puteam să mă închid în baie și să stropesc oglinda cu durerea care ieșea în jeturi din mine.

hat

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s