Întâmplări de amintiri

Îmi vine să scriu doar despre rotunjimea bucilor băiețelului  ras în cap dar nu ar fi corect față de celălalt băiețel care-și insera mâna stângă în cur. Plus că ar fi ca și cum mi-aș băga picioarele în Pisica Mirată, trupa de death-symphonic Yolk of Death sau puzderia de pizde care trepidau ca trepădușii  pe ordinea firească a lucrurilor. Ar fi un clișeu pentru că nu aș face de fapt nimic altceva decât să-mi povestesc aventurile de la mare. Adică aș scrie despre cum am înotat și anul ăsta până la geamandură, cum m-au pupat pe bot doi căței, cum am alergat prin ploaie și mizerii din canale. Aș aminti despre Meduza Electrocasnica și despre Aia Galbenă, neînțelegând de ce nu râde lumea de hazul meu.  Dacă insist poate mi-aș aminti ce-nseamnă notița “ final checkup cu oamenii din autocar”. Sau mi-aș aminti ce fumasem pe ascuns de mine înainte să mă plimb prin 2 mai de mână cu Helix, o cantaridă verde și plictisită de cât mă holbam la ea. Sigur mi-aș reprima amintirea chelneriței care mi-a oferit cu galanterie berea, zaharisindu-mă cu un Poftiți, doamnă, pentru că m-a domnit în legitimitate. Întrucât adică îmi purtam șalul negru de doamnă pe umeri.

Așa că cel mai bine nu mai zic nimic căci tot ce întâmplu e inefabil.

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s