sofica

Tare mai ploua pe geamul  hublou al mașinii de spălat. Stăteam relaxată pe veceu, în poală cu o cutie maxi de prezervative luate la ofertă pe care le-am numărat de două ori și după ce-am terminat am început să număr picăturile de apă care nu curgeau, stăteau acolo și dădeau impresia de mare umezeală.  Mă deprimasem brusc , mereu blondele mă deprimă, mai ales dacă am o oglindă în față. nostalgia cosânzenei. Număram picăturile și au început ecourile de la Pink Floyd, am înțepenit pur și simplu, mi-au căzut prezervativele din mână și mi-am dat seama că mă duc pe un alt drum spre Narnia și e ca-n bancul cu Radio Erevan, dacă e adevărat și da e, numai că nu mă duc ci mă întorc, nu e un drum ci e o fundătură și nu e Narnia, e Sofia. Mă duc în Sofia să beau, mă duc la bulgari să mă fac muci că aici la mine ar da bine să spun că am interdicție în toate barurile, dar nu am. Aș putea să rămân dar trebuie să plec, plec înjumătățită dar când stă Jupiter cu curu-n sus pot să bag planetele la păcănele că tot degeaba, plec cum o fi numai să plec. că altfel iar mă trezesc la 6:40 cu vibratorul stâlcit între buci, unde mi-a alunecat din mână înainte să adorm în plină autosatisfacere- mi-am servit,  se pare, o labă de calitate proastă, un fel de chinezărie expirată.

Așa că-mi vărs un ibric de cafea în gură, traduc un vis cu mine, ud floarea roșie și plec, merg, alerg, să ajung la proenerg.

7 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. iczs spune:

    Pune si tu suflet cant te joci cu „el dildau ” 🙂 sa nu iasa ca la second hand
    vezi cu alcoalele ca dauneaza grav sanatatii, te duci dreq , apoi ce mai citesc eu dimineata 🙂

    1. alcoalele mă mențin tânără și frumoasă nu accept alte păreri. cât despre ză dildău…era a doua oară în seara aia și na…am ațipit la mijloc de fantezie cu pi… pe gu… unui mascul feroc

      1. iczs spune:

        cu piciorul pe gusa nu? 🙂

        1. nu dragă, cu pizda pe gură, ce naiba? ție-ți place să-ți pună gagicile tălpicii pe gușă, a? kinky!

          1. iczs spune:

            vezi unde imi fuge mintea cand dai informatii incomplete? :))))

  2. boemul spune:

    dacă e la bulgari e OK, mi-era teamă că scrii de vară-mea Sofica, din Italia :))

    1. cre că ai citit cu sufletul la gură…

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s