Dislocată

Mi-am sprijinit o oglindă cât un om mai mic pe birou, îmi văd capul și juma de trunchi, uite, acum am o cămașă albastră și o bucată de chips la colțul drept al gurii sau e stângul? știu că era o treabă cu reflecția în oglindă, pe care am uitat-o pentru că de multe luni nu mai folosesc decât neuronii de avarie, ăia care umblă cu generator portabil și lămpaș de miner prin creierul meu inundat și mucegăit în aria lui Broca. De ce? D-aia, că mă preocupă mai mult dimensiunea clitorisului, în urma sondajelor de opinie comandate de mine s-a stabilit că ori clity e mediu ori i-am speriat pe toți și n-au avut curaj să-mi spună că e mic. De la bere am dezvoltat niște coaie mici pe creier și mândria clitorisului, sub nicio formă nu vreau să fie mic pentru că am auzit de la unii-alții că masculul obosește când are de-a face cu un ‘bob invizibil’. De parcă femelele jubilează când le intră pula printre măsele sau în spațiul cu anodonția de incisivi laterali, dar dacă zici ceva cum că penisul e  prea mic ești o animală fără suflet, un sac de muci și cercei din fimo, în schimb clitorisul tre să fie mare ca să nu se chinuie ei prea tare să sugă. Well, nici nu trebuie să sugă, trebuie doar să scoată limba și facem noi toată treaba, ca de obicei, și după aia comandăm pizza.

Ziceam de oglindă, mă reflect în ea atât de bine încât mă blochez, nu mai văd niciun sens în a scrie ceva, orice, în a spăla vasele, în a citi o carte. Îmi dau seama că sunt opusul unei muze. Sunt o antimuză mofluză alunecoasă ca o meduză cu o bucată de chips pe buză. Am dat-o pe prima jos, asta e alta. De citit am citit o carte-acolo, dar ce să spun despre ele…uite,  Schmitt m-a exasperat cu sfânta rita, managera cauzelor imposibile din fiecare poveste din Concert în memoria unui înger, la motto ar fi trebuit să scrie Atenție, acest volum conține plasare de produse religioase. Unii spun că sfânta abia se observă în povești, ei bine, pe mine m-a secat, chiar nu am nevoie de lepriconi strecurați subtil în povestiri, dacă-mi vine cheful să mă încadrez în vreo religie mă înscriu pe gugăl. E vina mea că am citit cartea, mi-o asum. Dar cred că m-a lăsat stearpă, abia mai pot să zic ca de obicei de pulă pizdă coaie hai grămadă la războaie, fir-ar la naiba.

Silviu Gherman în schimb a meritat, pe lângă faptul că ipotetic e futabil mai și scrie bine,  și nu scrie despre orice chestie, ci despre principiul subtil al științei, burbaci, croace, cledane, fuscubrahi și cum să te apuce dracii dacă sutienul de metal se umple de rugină. E o poveste frumos distopică plină de muieri frumoase, muieri urâte, masculi care fac pruț din toate căcaturile pretabile și Elisabeta Rakovicz care are dureri criminale la menstruație. Cea mai tare chestie din carte-( Hârtiile Masculului)- adică aia care dă o notă ușor isterică râsului meu, este expresia  „activitate de spionie” și o întrebare tăioasă pe care cred că am citit-o la un moment dat “ești spionă?”. Din adâncul oglinzii mele care-mi servește mai nou drept fuflet, pot spune că Hârtiile Masculului e foarte citibilă și chiar profundă pe alocuri, că și Gherman zicea într-o dedicație pe un volum ceva de genul dacă ai citit cartea recitește-o că am scris chestii profunde în ea.

Acum iau o pauză să-mi prepar atacul de panică, se anunță unul suculent că azi fac un an de când nu mai gătesc.

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s