Regele sport

Un om îmbrăcat în costum deschide poarta unui castel cu aspect medieval. Intră în sala tronului cu paşi fermi. Doi servitori se înclină în faţa lui, el le pune în palme câţiva bănuţi, servitorii se îndepărtează. Un bufon se ghemuieşte pe jos şi face o tumbă, omul îi dă un şut şi-l expediază în perete. Bufonul se ridică şifonat, îşi aranjează ciucurii şi aruncă în spatele omului un scuipat din vârful buzelor . O prinţesă își mânuiește crinolina într-o plecăciune graţioasă, zâmbind larg. Omul scoate din buzunar un tub de pastă de dinţi.

O:  Îmi pare rău, deja folosesc PerfectDent.

Prinţesa încetează să mai zâmbească și îi întoarce jignită spatele.

Omul ajunge în faţa tronului. Pe tron stă regele, gârbovit, părând micşorat în hlamida generoasă, are barba albă, pleoape căzute şi cutate, mâna încleştată pe sceptru. Omul se înclină, aşteaptă. Regele nu se mişcă. Omul tuşeşte de două ori ostentativ, regele nu se mişcă. Omul priveşte iritat în jur, regele nu se mişcă. Omul îşi aprinde o ţigară, întinde pachetul spre rege, regele nu se mişcă. Omul începe să vorbească.

O: Se înnorează afară, o să plouă sigur până diseară.

Regele rămâne în continuare nemişcat. Omul mai face o încercare.

O: S-a modificat clima în ultimii ani, ceva de groază.

Deja e enervat de lipsa de reacţie, aruncă ţigara pe jos şi o turteşte cu călcâiul. Îl priveşte ironic pe regele stană de piatră.

O: E totuşi o vreme plăcută pentru o plimbare. Aţi putea încerca să faceţi câţiva paşi în natură, v-aţi simţi renăscut după aceea, plin de energie.

Pufneşte amuzat de el însuşi.

O: Sau poate trebuie să rămâneti pe tron până la sfârşitul programului. N-aveţi pauză de masă?

Omul se opreşte gânditor  privind fix spre rege.

O: Vă daţi vreodată jos de pe tron? Presupun că la razboi plecaţi şi dumneavoastră împreună cu oastea… dar în timp de pace? Măcar este confortabil scaunul acela? Pare rigid…dur… deloc ergonomic.

Omul face câţiva paşi în dreapta cu mâinile la spate, apoi în stânga, se opreşte brusc şi se adresează îngrijorat regelui.

O: Ar trebui să faceţi exerciţii de mobilitate, măcar 10 minute pe zi, nici măcar nu e nevoie să părăsiţi sala tronului. Începeţi cu încălzirea (omul scutură braţele şi picioarele) apoi fandaţi de 10 ori în stânga, de 10 ori în dreapta, aşa (omul face mişcările descrise, în timp ce regele rămâne nemişcat). Omul se îndreaptă şi îşi aranjează hainele, pare uşor jenat.

O: Mă scuzaţi. Probabil aveţi antrenor personal, nu ştiu de ce mă bag. Vă rog să mă iertaţi.

Omul pleacă privirea şi îşi aprinde o nouă ţigară. Se aşează în fund pe podea, cu picioarele într-un lotus aproximativ. Cască. Se uită la ceas. Deodată încremeneşte. Se ridică în grabă, agitat, înghite în sec, aruncă o privire fugară regelui care e în continuare nemişcat. Omul şopteşte pentru el.

O: Dacă e mort? Privirea fixă, nemişcarea, o oră întreagă de nemişcare… dar de ce nu mi-a spus nimeni nimic, slujitorii, bufonul, prinţesa…

Întoarce capul plin de speranţă dar în sala tronului este singur. El şi regele.

O: Poate că sunt în pauza de masă… poate că au intrat în concediu.

Nu se linişteşte, încearcă să se apropie de tron dar tremură din toate încheieturile şi transpiră. Se şterge cu mâinile pe faţă şi le lasă apoi jos învins.

O: O să vină poliţia şi eu ce-o să le spun? Că regele nu s-a mişcat şi eu am stat relaxat lângă el fără să mi se pară nimic ciudat? Că am fumat două ţigări şi că am pălăvrăgit cu un cadavru…cine ştie cum a murit amărâtul ăsta, cât de greu le va fi să mă acuze?

Se întoarce spre ieşire şi aleargă câţiva metri. În faţa porţii însă se opreşte şi loveşte cu piciorul în ea.

O: Or să mă acuze că am părăsit locul crimei! O să intru la închisoare şi nici măcar nu ştiu de ce. Nici măcar nu am făcut ceva.. E numai vina ta, rege imbecil!!!!

Omul înfuriat îşi dă jos jacheta, pe cămaşa maro se văd pete mari de transpiraţie, o lasă să cadă  şi se îndreaptă cu paşi mici spre tron. Acelaşi rege nemişcat îl întâmpină din tronul inconfortabil. Acum este atât de aproape încât are impresia că îi vede pieptul mişcându-se ritmic.

O: Poate că doarme. Nu te-am omorât eu. Trebuie să mă credeţi! Nu aveam de ce!

Oftează şi se aşează lângă tron. În stânga lui vede mâna regelui încleştată pe sceptrul ornat cu pietre preţioase. În vârf are un rubin mare cât un ou. Omul înclină capul ca şi cum ar înţelege în sfârşit ceva, întinde mâna spre sceptru, se opreşte la jumătatea distanţei şi-l arată cu degetul.

O: Vezi… asta ar fi putut fi mobilul crimei. Piatra asta. E asigurată? De parcă ai şti.. probabil că se ocupă firma de asigurare cu care aveţi contract. Oricum, văd că ai multe pietricele d-astea prin jur. Şi pe tron, şi pe coroană, pe degete. Dar tu nu eşti mort, aşa-i? Dormi?

Îl împunge cu un deget în umăr. Trupul regelui abia dacă se clatina ca o părere proastă.

O: Presupunând că dormi….şi că sceptrul tău valorează o grămadă de bani, şi că suntem doar noi doi în sala asta…de ce nu l-aş fura? De ce nu aş profita de lipsa ta de atenţie? De ce nu te-aş pedepsi! (ajuns la cuvântul acesta ridică vocea şi face un gest definitiv cu mâna) pentru neatenţia ta!? Neatenţia ştii că se plăteşte, nu? Chiar şi regii ar trebui să plătească momentul de neatenţie care ne sancţionează pe noi, oamenii, atât de drastic..cu cât eşti mai om şi mai puţin rege cu atât eşti mai pedepsit… ţi se pare corect?

Omul se înfurie pe măsură ce vorbeşte. Se mişcă sacadat, perorând ca şi cum s-ar afla în faţa un auditoriu numeros şi treaz. Ridică în acelaşi timp braţul şi vocea într-o luptă spadasină.

O: Dar dreptatea e şchioapă în faţa puterii…Ipocrizie…legi…regulile astea…pizda mă-sii..

Zâmbeşte amar.

O: Deşi ma întreb…rege….care dintre noi doi are puterea acum? Eu sau tu?

Omul urlă ca scos din minţi, înfuriat pe tăcerea şi nemişcarea bătrânului. Se apropie iar de el şi îi strigă în faţă.

O: Te pot nimici, te pot dărâma de pe tronul ăsta, îţi pot lua totul! Ba chiar mă pot aşeza pe tron în locul tău, cine va fi rege atunci? Cât de greu poate fi să fii rege? Doar să vreau!

Omul se prăbuşeşte pe treapta tronului. E obosit, îşi lărgeşte nodul de la cravată şi îşi trece mâinile prin păr. Pare iritat, îşi scoate cravata şi o aruncă.

O: De-ajuns. Vorbesc singur? Hm?

Îşi mută bărbia interogativ spre rege aşteptând un răspuns care ştie că nu va veni. Pare că s-a obişnuit cu situaţia. Se plimbă cu mâinile în buzunare în jurul tronului şi începe să fluiere. Îşi scoate din buzunarul pantalonilor portofelul, îl deschide şi se aşează iar lângă rege. Îi arată o poză.

O: E soţia mea. Frumoasă, nu? Bine, nu e blondă natural, dar ce mai contează? Câţi dintre noi suntem naturaaaali, fără măăăşti, fără suuuubterfugiii… (lungeşte cuvintele uşor ironic, apoi schiţează şmechereşte o lovitură cu cotul în cotul rigid al regelui). Nici tu nu te-ai născut cu coroana aia pe căpăţână, nu? Eh… nevastă-mea e frumoasă… dar nu ne merge foarte bine. Lucrează prea mult. Vine târziu acasă. Ore suplimentare. E secretară. Şi să nu te gândeşti că… nici să nu îndrăzneşti!

De undeva din tavan se poate observa nemişcarea regelui şi agitaţia omului care gesticulează, merge dintr-un capăt în celălalt al încăperii, loveşte cu piciorul în tron şi îşi arunca portofelul pe jos, îşi înfige călcâiul în el şi-l loveşte de câteva ori. Apoi se linişteşte şi se întinde pe o parte, cu faţa spre rege.

O: Adevărul e că…fie vorba între noi…n-o să spui nimănui, aşa e?

Omul se uită ghiduş la rege şi îi face cu ochiul.

O: Ştii cum e… Ei, am avut şi eu partea mea de aventuri, ce să zic… Tu? Hai,  măcar aici ai putea să vorbeşti puţin… Femei, hm? Nu-mi pot închipui cum te-ai descurcat cu ele, acum nu pari decât un manechin înfăşurat în haină de blană cu un băţ în mână. Le-ai impresionat cu castelul, aşa-i?

Omul mustăceşte privind în jur.

O: Dacă ai decorat la fel de sumbru şi în celelalte încăperi atunci nu-i bine. Pentru tine adică. D-aia eşti deprimat. Şi duduilor nu le plac mobilele astea imense, prea greu se şterge praful.

Omul stă a pagubă cu bărbia în palmă, oftează şi şuieră cu regret.

O: Femeile…

Apucă smucit jacheta boţită şi extrase dintr-un buzunar un ghemotoc de hârtie. Îl desface cu grijă, aşezându-l în faţa regelui. Din buzunarul pantalonilor scoate un pachet de foiţe, şi în timp ce prepară mica momeală râde cu toţi dinţii înspre capul încoronat.

O: Ai un foc?

Îşi înghite pe loc întrebarea ridicând sprâncenele ca să nu i le aprindă flacăra prea mare a brichetei pe care o scoate din buzunarul cămăşii transpirate.  Totuşi, un miros de pârlit începe să se subînţeleagă în încăpere.

O: Se mai întâmplă. Hai că nu poţi rezista la aşa ceva. Domnule rege, abia acum e momentul adevărului. Arată-mi că eşti rege pur, nu jucărie de pluş cu hlamida cusută de spate.

Omul pufăie cu un aer excitat chiar în nasul regelui. Fumul îi estompează acestuia ridurile de pe faţă. Acum arată pe de o parte mai tânăr, pe de alta ca un bătrân cu abur pe chip.

O: O dată în viaţă întâlnesc şi eu un rege. Câştig un concurs. Decupez eticheta de pe ciocolăţică. O trimit pe fax. Primesc o telegramă. Ajung într-o cetate unde menestrelii îşi încordează instrumentele în faţa mea. Apoi … întâlnesc un rege.

Omul aruncă scrumul pe jos și  se întinde peste el, pe covorul roşu.

O: Păcat că regele nu mă vede. Nici când sunt în faţa lui, nici când îl enervez…

Omul împinge cu vârful pantofului stâng călcâiul pantofului drept şi-l proiectează direct în scăfârlia regelui. Coroana alunecă de pe cap şi se rostogoleşte pe trepte. Dar regele rămâne sub faldurile hlamidei. Omul porneşte într-un sprint de câţiva metri, oprindu-se precipitat cu fruntea în fruntea regelui.

O: Aşa, carevasazică! Pe sub coroană eşti la fel de om ca mine! Aproape chel!

Omul împinge cu fruntea în fruntea regelui în timp ce stropi de sudoare i se scurg înspre obraji. Grohăie ca un porc când desface mantia regelui și-o aruncă peste coroană, șuieră smulgându-i odoarele de pe degete, gâfâie deșirând firul de aur al broderiilor. Când se agață de cureaua ceasului o fâșie de piele de pe obrazul regelui, omul începe să râdă și să alerge în jurul tronului. În curând amețește dar se ambiționează văzând că regele dispare treptat. Câteva zeci de ture și l-a decojit complet, tronul e gol iar omul ține în mână un ghem răsucit din fâșiile de rege. Îl balansează câteva secunde în vârful pantofului, se uită pe sub sprâncene să aibă cale liberă spre poartă, șut și gooool!

Un om într-o cămașă maro, boțită, iese alergând din castelul cu aspect medieval. Ridică mâinile într-un gest de bucurie. La subraț se văd pete mari de transpirație.

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s