război 3D

Starea nu se pierde, se transformă. Acum sunt în stare să ridic o masă de bețivi cu vorbe și un deget, după aia vine party pooper îmbrăcat în mantie mov,  îmi suflă fulguit după ureche și scap tot, scap de tot ce mă ține pe asfalt și mă înalț. Pentru că el e înalt și cum să ajungi altfel la ultima literă din alfabet?

In stare să beau tot ca să uit tot, uite o stare care nici nu se pierde, nici nu se transformă. E fixă pe buric, se ține cu degetele de la picioare de curea și cu mâinile de țâțele mele. E imaginea mea multifuncțională, loc de joacă și sistem de apărare. Lacrimogen vorbind, e sânul mamei, grădina raiului, plapuma călduroasă. Sexual vorbind e lovitura pe care nu o simți dar te crestează.

În stare de ceva e mult spus dar e numa uman. E submine și nu mă ține, se sfâșie cu de la sine putere.

Starea de acum mă omoară. Mă învăluie, nu scap de ea, fug o oră, câștig o bătălie dar pierd războiul, încă nu s-a terminat dar o să-l pierd. Vreau să-l pierd, ca în orice război în care simți că adversarul e mai puternic, am în mine o plăcere latentă de a fi învinsă și posedată. Dacă ar fi război 3D ai înțelege din gesturi că mă supun, așa…cuvintele mele se chinuie să mă apere fără să fie nevoie.

Așa. Ce voiam să zic? Am impresia că o să mor dacă nu o spun, măcar într-o formă voalată, o formă de castel din nisip, o  diformă de cuvinte. Nu știu de ce și nu știu cum, nu știu când și nu știu dacă, nu știu dacă ar fi rentabil sentimental vorbind și uite cum apar sentimentele în ecuație, nu știu de ce – asta am mai zis?nu, deci nu știu de ce, de parcă asta ar conta, motivul, de parcă vreodată motivul are vreun rost, nu știu de ce vreau mai mult, mai în continuare, mai în fiecare zi, și așa mai departe…

Starea asta e atât de dureroasă și de neînțeles încât dacă s-ar pierde am impresia că n-aș mai fi ce-aș fi putut fi. În singularitatea mea de duduie aprinsă simt că m-ai putea face să fiu în stare să. și atât. ți-ajunge pentru azi.

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s