Te iubesc, iubita mea

Pentru că ea îl plăcea mai mult când arăta ca un scriitor confuz, Mirel purta helanca neagră care se mula pe tufișul creț de pe piept. Renunțase la adidași pentru bocanci, singura încălțăminte la vederea căreia iubita lui nu se strâmba a acru. Ba chiar cususe un petic între cracii blugilor negri din liceu, blugi rezistenți, împăienjeniți acum, după cincisprezece ani, de niște dungi albe neregulate. De la spălat, de la stors, de la ploaie, sau poate așa erau când i-a cumpărat. De fapt, nici nu-l deranjau dungile pentru că îi sporeau aerul de confuzie și neglijență pe care, spera Mirel, subiectul eforturilor lui vestimentare urma să-l aprecieze, spre sfârșitul serii, cu tot trupul.

În cafenea era toamnă de-a binelea. Chelnerița purta cizme din cauciuc, cuierul era deja împodobit cu câteva parpalace, iar ceaiul aburea ca un fumător. Mirel s-a scuturat brusc. Un fior. A trecut dracul peste mormântul meu, își zise el pe mutește, totuși sfătos ca un bunic doldora de pilde, proverbe și învățături. Sau poate mă vorbește cineva… S-a oprit din învârtit ceaiul în cană și a ciulit urechile până când a auzit scârțâitul cizmelor de cauciuc lângă el. Aveți cumva melodia aceea cu frunze de toamnă, tristă și friguroasă, o cântă mai mulți…eu aș fi vrut varianta cu o blondă la chitară pe youtube, Eva nu-știu-cum ? miji el ochii către chelneriță. Fata dădu din cap că da. Nu era prima dată când avea de-a face cu scriitori confuzi care se încăpățânau să poarte helănci mulate negre, întotdeauna negre.

Mirel făcu o cută între ochi exact când Eve Cassidy începu să cânte ploios, mocănește…the falling leaves drift by my window…Iubita mea, murmură el către cana de ceai. O cuprinse cu ambele mâini și o duse la gură cu mișcări moi, de amant perfect, apoi sorbi din ea țuguindu-și buzele. Se fripse puțin când o frunză ruginie, sau poate stacojie, ca o palmă deprinsă cu loviturile peste suprafețe tari sau peste funduri de femeie, se lipi de fereastră. Afară oamenii atingeau viteze ridicole, împinși din toate părțile de vânturile toamnei și de noapte. Înăuntru, în cafenea, Mirel înțepeni cu buza friptă mușcată de dinții de sus și cu ochii căscați într-un asemenea hal că îl dureau. Aruncă niște bancnote în aer, nimeri cu vreo două din ele cana de ceai și cu una scrumiera, smulse un parpalac la întâmplare din cuier și luă primul vânt din fața ușii spre locul de unde trebuia să-și culeagă iubita acum jumătate de oră.

 

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s