2 în 1

Dacă mi-aș pune mintea aș putea fi siropoasă, aș zice că am uitat un maxilar, o înjurătură citită pe buze, o pleată, un piept, o limbă, o bere băută în patru minute juma ca să beau una proaspătă  în altă parte, totul s-a șters din minte când s-a făcut răcoare și m-am zgribulit cu nasul într-un gât. Aș putea fi feminină și-aș zice că inima trage într-o parte, dar masculul din mine urlă că am pană, se scarpină la coaie, își adulmecă degetele și se strâmbă. Dacă mi-ar da cineva bani aș scrie despre astronomielogie, politichie, fashionbeauty, științologie și domnul mencinicopschi. Ei, dar nu-mi dă nimeni bani sau atenție așa că scriu despre mine și despre cum am eludat orice vrăjeală, curtenie, ieșire la suc sau plimbare în parc și-am sărit direct la esențial.  Ai pula mare? Da, dacă vrei să devii baros, obuz, cineva_care_dă_cu_parul, îmi poți urma exemplul, am și pentru masculi un echivalent.  Ești strâmtă? Sau lărguță? Problema lor, a noastră, a masculilor, este că ele, noi, femeile, orăcăim jignite într-o atare situație, pe când ei, noi, masculii, răspundem sincer și prostesc la întrebare, ne scapă din gură fără să ne dăm seama, fără să mai apucăm să lipim gălușca, iar lor, nouă, femeilor, nu ne place să auzim, indiferent de întrebare, un răspuns care începe cu Nu, nu am pula mare, dar…

Dacă aș putea aș îmbina un maxilar, o înjurătură citită pe buze, o pleată, un piept, un gât, o mână păroasă care poate ține un baros fără să tremure, un big fat cock, cum insista o negresă să-i zică lui Manuel Ferrara în pornachele de aseară și o pereche de boxeri negri într-un singur individ…probabil că masculul din mine ar tăcea din gură, și-ar freca pufarina, și-ar unge buzele cu arătătorul și mijlociul și ar ieși  pe stradă.

Un comentariu Adăugă-le pe ale tale

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s