Tanti

A cincea oară m-am holbat la ea nervoasă, măcar un semn de recunoaștere, o sprânceană ridicată, un cap întors, vânam orice gest vag de care depindea întreaga mea existență din ultimele minute și nimic. Tanti brunetă, tunsă scurt, cu o geacă de blugi prespălați și mers săltat a trecut pe lângă mine ca și cum aș fi fost un pieton nemaivăzut pe alte străzi. Ori eu îmi aminteam perfect că în ultima jumătate de oră am văzut-o împiedicându-se lângă mine în intersecția nesemaforizată, alergând ușor în cea semaforizată, când așteptam hamburgerul în fața chioșcului pe care scria Haburger=4 lei și pe străduța aia lungă unde era parcată mașina.

Dar tanti nu m-a recunoscut și sincer, chestia asta m-a cam enervat. Cum poți să treci pe lângă același om de atâtea ori într-un timp atât de scurt, fără să te uiți lung și să mijești ochii? Să-mi transmită telepatic mă, io pe tine te-am mai văzut, ce tot te învârți pe-aici? Să mă ia la rost, de ce nu?! Aveam scuze destule, a trebuit să-mi iau șervețele umede, să mănânc acel haburger, să-mi iau bricheta din mașină, să mă reîntorc în cafeneaua pe care nu o văzusem din prima. Ea de ce se tot învârtea prin orășel fără rost, fără o sacoșă în mână, fără un telefon la ureche în care să urle UNDE EȘTI, NU TE VĂD!, fără un copil în față după care să alerge?

Era dubioasă, asta e clar. Mi-am turnat mierea în cana cu apă fierbinte, am scufundat pliculețul cu ceai și l-am apăsat cu lingurița gândindu-mă ce treabă o fi avut tanti. Oare căuta pe cineva? Păi trebuia să se uite mai atent la oameni, deci și la mine, în cazul ăsta, și când m-ar fi recunoscut ar fi împins bărbia înainte. Așa mi-ar fi plăcut. Să ne recunoaștem ca doi hailanderi și să dăm mărunțel din buze so, we meet again. Oare se plimba? Sincer, mergea prea repede ca să fie o plimbare de seară. Unde mai pui că era după-amiază. Pe bune, accept reproșuri legate de nesociabilitatea mea, e drept că nu inițiez conversații despre vreme sau partide politice, nu povestesc semicunoștințelor despre ultima mea întâlnire amoroasă, dar când văd un om mai nesociabil decât mine mă enervez rău. Doar ne-am ferit amândouă de cretinul cu Loganul negru care era să ne calce în intersecția nesemaforizată! Puteam să murim în același timp, dar am supraviețuit, de  ce naiba nu dă semne că m-a văzut existând? De cinci ori, în jumătate de oră, în același oraș.

Îmi sorb ceaiul și mă gândesc că sunt la fel ca litera M din hamburgerul de la chioșc. Inexistentă. Nu invizibilă, inexistentă în haburger, hamburger, orășel, lume, dimensiune, naiba mai știe unde.  Hamburgerul se pare că nu are nevoie de toate literele ca să fie vândut iar ziua asta clar nu are nevoie de mine ca să se scurgă. Măcar o sprânceană ridicată, de atât aveam nevoie de la femeia aia, ce căuta ea cu atâta pasiune încât nu vedea nimic în jurul ei, nu mă vedea nici măcar pe mine care mă uitam insistent și o recunoșteam de fiecare dată? Mi se pare așa, că nu mai sunt deloc, mă întristez și îl întreb pe Dănuț:

Oare ce-o fi căutând tanti aia tunsă scurt în geacă de blugi care a trecut pe lângă noi de cinci ori?

Dănuț își desprinde brațul din jurul umerilor mei, buzele de pe tâmpla mea dreaptă și mă întreabă ridicând foarte uimit ambele sprâncene:

Care tanti?

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s