Valul ce se sparge de mal

În două minute am hotărât împreună cu Întâia să mergem în Vamă uichendul ăsta. Cinci minute m-am certat cu maică-mea care-mi reproșa că nu stau mai deloc pe-acasă ca să șterg praful și să spăl pe jos. În jumătate de oră mi-am făcut bagajul, apoi am ieșit la bere vreme de două ore și patruzecișicinci de minute, timp în care mi-am rezervat un minut s-o liniștesc pe Întâia că ajung totuși la ea pe la 22:30. Am trezit-o din somn la ora 23 ca să-mi deschidă ușa blocului și să mă certe că am întârziat și s-au răcit clătitele. Trenul de la 2:30 a avut întârziere 25 de minute și copilul de pe bancheta din fața noastră, născut acum vreo 8 ani, a chirăit, urlat, scârțâit și pufnit toată noaptea. Am dormit ghemuită cu genunchii la gură cam o oră feliată în reprize de câteva minute.

La 8 juma dimineața eram la tanti Mariana și-o periam cu o cutie de fursecuri cărată tocmai din megaimaj, iar la 9 mâncam un cuib mocănesc la Corsaru’, stropit  cu  Staropramen rece și acompaniat de mișcările lasciv-păsărești ale unui băiat cu abdomen desenat în pătrățele neglijent studiate, care dansa pe plajă cățărat pe un scaun. Pe la 9 juma ne-am lăbărțat pe șezlonguri, am scandat pe două voci subțiri trei, doi, unu și-am dat startul la citit. Întâia chicotea la Boris Vian, iar eu hăhăiam în contratimp la povestirile lui Ian McEwan. Următoarele trei ore le-am dormit pe șezlong întinsă pe burtă, cu balele curgând pe prosop și cu spatele ușor prăjit, perpelit aș putea zice. După care lucrurile intră în zona atemporală, nu mai știu cât durează niciuna din activități, se prelungesc, se contopesc, se confundă, beau bere în timp ce citesc și mă bronzez, înot, râd și înghit apă, mănânc, respir și admir luna plină, găsesc trei melci, alunec periculos pe o piatră acoperită cu alge și beau bere. Ziua se termină, mi se pare că abia a început, călătoria chinuitoare cu personalul de noapte se pierde printre amintirile cu teze ratate la mate, valurile au scăfârlii albe, am șosete din nisip și flăcărui roșiatice pe obraji. Mă apucă o mică tristețe de toamnă dar încă nu se cronicizează, e doar o mică durere în stomac, ca o dragoste întoarsă pe dos. Duminica se lungește cu fiecare minut care trece,  ultimele trei ore de stat în Vamă devin zile de vacanță, iar paprikașul de pui de la Șoni e servit în farfuria abundenței. Mergem la clătite să ne înfruptăm, doar că din nostalgie alegem Dor de Vamă 2 care nu are clătite, frișca o aruncă Întâia la gunoi, ni se rup lingurițele în pepenele necopt și pierdem din cauza asta mașina de la 3 juma. În Mangalia mă ia la rost un șofer de microbuz că pun botul la tot ce scrie pe net și trăiesc cu impresia că mai circulă direct de acolo autocare spre București. În București mă apostrofează șoferul de autocar că nu țin minte unde mi-am pus rucsacul și-mi recomandă MemoPlus.

Acum recurg la trucuri de lungit vara intrată în prelungiri și uichendul care-și aleargă ultimele patruzecișicinci de minute, beau un ibric de cafea și mă scarpin pe spate. Am reușit în sfârșit să mă prăjesc cu risc de cojire a pielii, după 18 zile de Vamă împrăștiate într-o vară aproape perfectă.

2 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Cum plm bre? Am vinit io din Mangalia direct București chiar vara asta. Pe la 5 a plecat din Mangalia! Ori de la 1 sectembrie le-or mătrășit?

  2. Suntgulie spune:

    nu-ș bre, adevărul e că nici pe orarul afișat în stația aia unde sforăia un boschetar nu era trecută vreo cursă după 1 juma…iar nenea șoferul se simțea nu doar jignit că nu-l credem, ba chiar revoltat…faptul s-a consumat, aia e

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s