Global Metal

Acum vreo 3 ani una din preocuparile mele majore era harta evolutiei heavy metal-ului care aparuse in documentarul lui Sam Dunn, Metal: A Headbanger’s Journey. Asta implica downloadari imense ale discografiilor tuturor trupelor mentionate in respectiva schita, incadrate pe genuri si subgenuri, chiar daca uneori repartizarile facute de Dunn pareau nepotrivite. Munca de titan insa nu ma caracterizeaza si m-am oprit cand am ramas fara spatiu pe calculator si cu stocul de cd-uri terminat, multumindu-ma sa ascult heavy metal din placere. Dar pentru ca heavy metalul nu a evoluat doar in timp, ci si in spatiu, Dunn s-a gandit prin 2008 ca i-ar mai prinde bine niste calatorii prin toata lumea si a trantit documentarul Global Metal.

Acum, pe langa folderele cu Speed, Thrash, Gothic, Progressive etc., trebuie sa ma mobilizez si sa ma apuc de studiul metalului japonez, indonezian, israelian, ba chiar si chinezesc. Because metal…has gone global.

Iar felul in care oamenii il canta si asculta are nuante si texturi diferite, in functie de tara, cultura si sistem politic. Nici motivele pentru care prefera si simt genul acesta de muzica nu sunt in totalitate aceleasi. Nici n-ar putea fi un singur stil, un singur motiv, un singur sentiment… ca doar nu vorbim de metalul interpretat cu si pentru roboti.

Heavy Metal japonez

Primul concert Slayer in Japonia; oamenii stau pe scaune intr-un teatru iar Tom Arraya se incurajeaza singur…domne’…nu se poate sa ramana pe scaune la un concert de-al meu…si n-au ramas, japonezii s-au bulucit spre scena la primul riff, doar pentru a fi indrumati de usieri inapoi la locurile lor. Unde au si intepenit, aplaudand cuminti. Dar asta se pare ca a fost demult… in zilele noastre japonezii o dau pe moseala la concerte, arata mu*e si poarta papuci cu tzepi. Si rad intr-una, roackeri mai fericiti ca ei nu cred ca se gasesc prea des. Asta pentru ca, subliniaza Dunn in documentar, metalistii japonezi nu asculta metal pentru ca se simt oprimati, furiosi si revoltati. Dar atunci de ce asculta, parca-mi vine sa ma intreb..de parca n-as sti raspunsul. Hai sa fim seriosi, cam ce procent din timpul pe care-l petrecem ascultand muzica asta suntem complet si absolut revoltati si suparati? Cam 10% ma gandesc eu, hai 20% daca ai avut parte de-un trafic execrabil, pentru ca dupa primele minute intervin endorfinele si parca parca incepi sa fii mai atent la ritm si sunete decat la problemele tale. Asta nu inseamna ca neg intreaga esenta a heavy metalului nascut din lupta impotriva abuzurilor societatii si asa mai departe, zic doar asa: japonezii sunt invatati sa traiasca de prea mult timp ca un organism unic-societatea ca sa gaseasca logic sa-si motiveze pasiunea pentru heavy metal prin lupta impotriva acesteia. Ar fi ca si cum s-ar lovi pe ei insisi, ceea ce in afara de seppuku nu-i prea fun. Asa ca lor le place pentru ca le place pur si simplu, pentru ca se simt fericiti ascultand Kiss si Slayer, punct.

Pe de alta parte insa exista un curent in muzica rock, visual kei, bazat in special pe machiaje extravagante si costumatii neobisnuite, asta ca sa nu credem ca sistemul lor politic conservator nu loveste chiar deloc spiritele libere japoneze. Acestea s-au exprimat dealtfel inca din secolul XVI prin teatrul kabuki (termen derivat din kabuki– iesit din comun), o exprimare artistica, de avangarda, in care atat rolurile feminine si masculine erau interpretate de barbati costumati si machiati bizar. In acest context, trupele japoneze ca X-Japan sau Sex Machineguns aluneca in mod corect pe langa catalogarile superficiale de gay sau pussy metal, cu tot machiajul sofisticat al membrilor de sex  masculin.

Inca ceva despre scena metal japoneza si am incheiat cu partea aceasta de lume. De ce nu mi-a zis si mie nimeni ca Marty Friedman (ex-Megadeth) s-a stabilit in Japonia, unde poarta pantofi cu platforma si canta cu metalhezi japonezi?

Heavy Metal indian

Patria Bollywood-ului are reprezentanti true ai heavy metal-ului, care, ca noi toti, sunt blamati de societate…uite-i si p-astia, de parinti…cand or sa-ti iasa prostiile din cap, trebuie sa te insori, iar concertele se tin in locatii multifunctionale, adica intr-o parte o nunta clasica, in alta un eveniment cu tricouri negre si chitari. Este fascinant cum oameni cu o cultura si o religie atat de impresionanta ca hinduismul sunt la randul lor fascinati de aceeasi muzica heavy metal care da fiori romanilor, englezilor sau finlandezilor. Spre deosebire de acea categorie de oameni incrustati in conservatorism de pretutindeni, care nu vor si poate nici daca ar vrea nu ar intelege sau nu le-ar placea manifestarile cu sonoritati metalice, exista si indieni capabili sa faca diferenta dintre istorie, cultura, traditie si muzica heavy metal. Adica exista si indieni roackeri! Dupa cateva google-uiri am descoperit ca Millenium, de care mai auzisem printre randuri, este chiar o trupa din India. Pentru aroma de hinduism exista Rudra, o formatie din Singapore, ale carei versuri sunt inspirate din literatura si filosofia vedica, iar titulatura deriva din numele zeului asociat cu vantul si furtuna.

Heavy Metal israelian

La un moment dat, Jeff Hanneman de la Slayer era atat de ‘inspirat’ de niste carti despre Mengele incat atunci cand a trebuit sa incropeasca niste versuri s-a trezit ca ii ies exact versurile din Angel of Death. Si s-a dezlantuit furia in randul celor care nu aveau nicio legatura cu subiectul dar credeau ca Slayer trebuie blamati pentru viziunile ‘antisemite’ si ‘pronaziste’. Opinia publica adica, cea care nu pricepe de multe ori ca exprimarea “dintr-un anumit punct de vedere”, “dintr-o perspectiva” nu inseamna automat si aderarea la acel punct de vedere. Ce spun insa israelienii roackeri despre piesa celor de la Slayer? Desi au fost socati si nedumeriti, deranjati, au incercat sa o priveasca obiectiv, fara sa o ia in mod personal, au ascultat-o in continuare si multi au inteles exact contrariul. Poate ca tocmai expunand ororile mengeliene printr-un cantec au reusit sa deschida ochii si celor care nu si-au inchipuit acea realitate, care s-au ascuns de amanunte crezand ca daca nu vorbesc despre ele nu exista. Sa nu uitam ca mai intai a fost Holocaustul, apoi cantecele inspirate din acesta, nu invers. Nu muzica a indemnat idiotii sa distruga o parte din omenire, nicio trupa heavy metal nu poate fi acuzata de ororile celui de-al doilea razboi mondial, asa cum in zilele noastre Marylin Manson si Ozzy sunt acuzati de instigare la crima. Este o perceptie complet gresita a relatiei cauza-efect. Si mi se pare minunat ca baietii destepti si pletosi din Israel sunt capabili sa realizeze sensul corect al cauzalitatii holocaustului. Spre deosebire de multe alte minti ‘luminate’…

Inca nu am terminat de vizionat documentarul pentru ca megavideo ma lasa doar 72’ pe zi sa ma bucur de placerile lui gratuite, si oricum m-am intins suficient de mult cat sa ma simt oleaca ametita.

Cred ca o sa continui zilele urmatoare ca nu ma pot abtine…

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s