17 sau 19 cruci

15, 16, 17, 18…o smucitură îi tulbură ritualul şi apucă strâns cea mai apropiată bară…apoi 19 şi lăsă mâna jos.

În oraşul meu sunt multe biserici, dar oamenii preferă să nu-l deranjeze prea des pe Şefu’. În ziua de azi, când toţi sunt ocupaţi, iar Şefu’ e implicit cel mai ocupat dintre toţi, e mai practic şi în acelaşi timp politicos să te închini din mersul tramvaiului. Tipul de lângă mine, de exemplu. Nu pare să fie un simplu închinător, salutul lui spre biserici seamănă cu un sistem de coduri greu de spart. Se închină de 19 ori la unele biserici şi de 17 ori la altele. Merg lângă el de 8 staţii dar nu reuşesc să înteleg algoritmul.

Tare se mai foieşte. Dacă nu aş fi văzut foarte mulţi oameni făcându-şi felurite  cruci în tramvai aş fi zis că individul nu-i pe craca lui. Constant în pericol să se prăvălească peste ceilalţi călători pentru că nu se ţine aproape deloc, Închinătorul e în continuă mişcare, e mai prezent în lume decat mine. Mă loveşte cu cotul  când verifică trotuarul celălalt de biserici, mă calcă pe picior când se dezechilibrează. Şi uite că o ia de la capăt, scuze, trebuie să număr: …16, 17. Poate sunt ca la alba-neagra, una are 17 alta n-are. Ca succesiunea zilelor şi nopţilor, alternează salutul de 19 cruci largi cu cel de 17 cruci la fel de largi.

Pentru că sunt nişte cruci complete. Din centrul frunţii transpirate coboară spre buric, chiar o idee mai jos. În numele Creierului, al Sexului. Apoi se întinde spre vârfului umărului drept pe care-l leagă de vârful umărului stâng. Şi al Omului Minunat care Sunt, Amin.  Nu se jenează de ceilalţi călători, ba chiar văd o nuantă de admonestare în ochii lui. Aşa e, mulţi ne-am depărtat de biserică. Nu numai că nu mergem la slujbă, ba chiar întoarcem privirile când ne plimbăm pe lângă un locaş sfânt. Iar cel mai simplu lucru…crucea din tramvai…ne ruşinăm s-o facem. Unii dintre noi. Alţii au fost nevoiţi s-o care în spate în văzul tuturor, şi noi ne jenăm…

16, 17. Tot 17. Nu e ca alternanţa zi noapte. E altceva, mai greu de descoperit. Nu ştiu ce să zic, întotdeauna am crezut că o cruce se desenează în aer de 3 ori. Dar 3-ul mai este oare suficient în timpurile noastre? Putem să comparăm păcatele din secolul ăsta cu cele de acum 10 secole? Să te multumeşti cu 3 cruci, apoi să ajungi împăcat la staţia dorita mi se pare nesimtire. Serios. Chiar nu vede nimeni cât a scăzut cursul de schimb al crucii? Evident că nu, dacă nu mai merge nimeni la biserică. Nimeni…cu excepţia omului meu. E printre primii care au înţeles noua valoare a crucii. Abia dacă mai poţi răscumpăra un păcat cu 10 cruci neapărat largi. Destul cu crucile meschine făcute din vârful degetelor în mijlocul pieptului, şterse şi filiforme. Când îl saluţi pe Şefu’ trebuie să pui pasiune, să simtă că te bucură întâlnirea, sau măcar vederea uneia din casele lui. Cum ar fi dacă motocicliştii s-ar saluta pe şosele cu o înclinare mai mică de 5 grade a capaţânii? Sau cu un semn tremurat din bărbie? Nu, domnule, aşa ar fi haos. Şefu’ ar trebui chiar întâmpinat cu tropăit din picioare, cu aplauze, cu chiuituri. În tramvai. Sau, ca omul meu, cu 17 sau 19 cruci.

Poate de asta face multe. Să fie sigur că nu-i bate Şefu’ obrazul..”.pai bine, mă…treci pe lângă mine şi mormăi 3 cruci cu vârful degetelor? Vrei salvare, mântuire şi loc la Golden Circle în rai?” Să vezi că aşa e…m-am pus în locul Şefului şi am înţeles. E ca atunci când nu saluţi femeia de serviciu de pe scară. Iţi face preşul de la intrare ghemotoc şi-l înghesuie în colţ, iar înainte cred că târşâie nişte bocanci murdari pe el. Dacă o saluţi, altă treabă, spală în faţa uşii, apoi întinde frumos covoraşul.

Şefu’, săracu’… Se gândea oare la început, pe când nu erau tramvaie, la câte saluturi va trebui să răspundă? Când se adunau oamenii în biserici era uşor, îşi trimitea duhul acolo şi-l simţeau cu toţii. Dar în ziua de azi, fir-ar ea să fie, cine-ar fi crezut că o mai apucă?… în ziua de azi e întâmpinat de cruci în 34, în 46, în 11, în 53 …mai mult ca sigur că şi în autobuze. Nu garantez, că nu circul. Şi nici nu mă salut cu Şefu’. Simpatizez doar cu dânsul, dar nu ne cunoaştem personal. Dacă ar fi să mă pun însa în locul lui…la atâta amar de lume care-mi cere viaţă lungă, analize bune, bani în bancă şi femei goale dar mă salută în treacăt de pe strada cealaltă, fără să mai vină pe la mine, să mă întrebe de sănătate, ce mai fac, cum o mai duc, ce face fi-miu…eu m-aş cam supara.

17, 18, 19. Cum a lăsat mâna jos, am auzit cu toţii un sunet groaznic. Un tunet care crăpa cerul. Tramvaiul s-a oprit cu scraşnet de frâna iar plafonul a devenit transparent. Am văzut pe (sau prin) el imagini în slide-show. Case la curte, cecuri cu multe zerouri, magazine de lux, copii jucându-se cu caţei, alpinişti cucerind evereşti, haine de firmă. Apoi s-a auzit un Ding şi pe plafonul transparent al tramvaiului am văzut un balonaş galben care clipea. You’ve got new message.

De la Şefu’.

“Mersi pentru cruci. 🙂 V-am trimis un email drăguţ la schimb. Şi nu uitati să vizitaţi noul meu site www.salvati-vă_singuri_ipocriţilor.com “.

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s