La o ceașcă de ceva cu Muriel Spark_Departe de Kensington

Trebuie să-mi cumpăr o ceașcă. Am constatat că e teribil de incongruentă cana mea din care beau cafeaua în timp ce citesc Muriel Spark, Departe de Kensington.

Cum să explic cât mai clar, nu știu. Știu doar că unele cărți te fac să-ți dorești cu ardoare să bei ceaiul sau cafeaua din ceașcă. Ceva din rotunjimea generoasă a cuvântului care parcă-ți promite un confort neîntâlnit la alte recipiente este, cred, responsabilă pentru nevoia fizică de o ceașcă. În ceașcă se toarnă cafeaua sau ceaiul care se înghite  în ambientul unui pub londonez postbelic, la sfârșitul unei zile în care ai călătorit pe platforma autobuzelor. Cuvinte care fac totul, dau formă și senzație și te absorb în paginile citite. Acolo e locul tău. Lângă doamna Hawkins, văduva de război cu forme generoase, ironică și căpoasă, izvor de sfaturi pentru vecina însărcinată, croitoreasa poloneză și mai ales pentru cititor. Sfaturi foarte bune, aș zice. De exemplu, dacă dorești să slăbești, soluția este să mănânci exact ce mănânci de regulă, doar că pe jumătate. Dacă te căsătorești, ar fi bine să știi cum se comportă viitorul soț la beție.  Dacă ai arătat că ești o femeie capabilă ar fi ideal să nu-ți dezvălui în întregime talentele; te pustiește și orice abatere de la rolul autoimpus îți face din prieteni dușmani. Așa cum Muriel ne asigură la un moment dat, toate sfaturile (mai găsiți și altele în afară de cele de mai sus) sunt incluse în prețul cărții. Super afacere la doar 10 lei, cât m-a costat pe mine la anticariat, unde am făcut o mică demonstrație de isterie. Întâia Gulie m-a ridicat iar de pe jos, unde scotoceam printre cărțile de 3 lei și mi-a arătat-o pe Muriel. Am smuls-o de pe raft plângându-mă (cum am făcut de altfel toată ziua) că nu mai am bani, că sunt înainte de salariu (perioada presalariu e un fel de premenstruație, cu tot cu crizele aferente), la care gulia pereche dă să-mi ia cartea din brațe, ca s-o cumpere ea și să mă salveze de o cheltuială în plus. Am răcnit NU! și mi-am strâns volumașul la piept ca pe copilul pierdut în hipermarket și regăsit cu ajutorul vreunui șef de raion. Ei, chiar dacă ar exista pastile pentru problema de care sufăr eu tot nu le-aș lua, pentru că îmi place să mă port ca o nebună, dar sunt de fapt inofensivă. Deși pastilele mi-ar oferi prilejul de a trăi sintagma folosită în multe cărți, în care eroul înghite pastile. Nu ia medicamente, înghite pastile, iarăși o chestiune de formă, gruparea de litere ghi care îmi sugerează un gogâlț pe care aproape îl simt în gât, ideea de a înghiți, de a face să pătrundă în tine niște pastile care te vor schimba din interior în exterior, un simulacru oral de penetrare, un substitut sexual, un sacrament, un… Muriel, înțelegi ce vreau să spun? Mai luăm o ceașcă de ceai, dear?