Amoru’ căsăpește, zice Iris Murdoch

Desigur, dacă am un teanc de cărți pe care îmi impun să le citesc în concediu, voi citi romanul de dragoste de pe ultimul raft, ăla care era mai gol și-am zis să-l umplu cu ceva. Mi-am argumentat alegerea cu numele scriitoarei, Iris Murdoch, a?! Zicea Întâia Gulie de ea și de Marea, marea acu ceva vreme, nu i-a plăcut că era unbelievable sau ceva de genul, eu am riscat și m-am băgat la Vlăstarul Cuvintelor.

Pe domnul principal îl cheamă Hilary. Îl detest. El singur recunoaște că e urât și foarte păros pe piept, deci chiar nu pricep dezastrele cauzate de iubirea lui, de inconștiența lui. Frate, dacă vezi că ți se aprind călcâiele și oamenii mor pe lângă tine, du-te mânca-ți-aș în pădure și vânează iepuri! Doar pentru hrană, evident. Cum să zic, rahatul ăsta cu ochi de Hilary avea niște femei prin jur, o soră, o gagică, o prietenă, plm. Ce crezi că le făcea el? Le INSTRUIA! Păpușe, nu mă suni la birou că te ia mama lu proces verbal, nu vii la mine marțea că te-am spart la macastroacă și tot așa. Plângeau muierile care mai de care că proastele-l iubeau! Alea care nu-i erau soră vroiau copii de la el (că cică femeile de peste treij de ani asta vor) și soră-sa vroia s-o lase să aibă și ea un copil. Mă rog, nu asta e ideea principală dar nu am de gând să bag spoilere că, în cel mai absurd mod, cartea e faină. Nu-mi explic. Adevărul e că Murdoch face din Hilary un om d-ăla pe care-ți place să-l urăști, dar nu ca pe J.R. Ewing, nu-ș cum să zic. Hilary săracu știe și el că e un căcat și-în apărarea lui- pot spune că a avut o copilărie de căcat. Așa că putea fi chiar mai rău.

Ce vreau să subliniez e că m-am săturat de oameni d-ăștia care nu pot rezista în fața iubirii. Adică, să luăm o speță. Urmează să te măriți, prostul ăla te iubește maxim, tu cunoști un om cu față de rahat care vrea să te fută la propriu și la creieri. Tu ai impresia că e iubire, că sunteți doi nebuni, că vai ce e de făcut, ăla trage de tine că se omoară dacă îl lași sau eu știu cu ce te vrăjește, tu ca proasta pui botu și la vorba ăluia și la pula ăluia și a doua zi te duci în fața altarului să juri credință unui fraier, căruia peste un anișor doi acolo îi trântești plod. Și continui relația cu omul cu față de rahat sau invers și după naștere, îl prezinți frumos copchilului și te amăgești cu ideea că amor d-ăsta ca al tău cu rahatul n-a mai trăit nimeni, sunteți așa frumoși și nebuni.

Well… am trecut în altele acum. De fapt e vorba tot de Hilary sau poate nu. Oameni d-ăștia care ucid iubind sau părându-li-se că iubesc se întâlnesc și în real life. Și poate că eu nu am iubit niciodată sau nu am iubit suficient sau așa cum trebuia, dar cred că numai în mințile bolnave și a lui Shakespeare  love kills. Dacă love kills don’t love. Just fuck. Just fuck and feel good. Dacă mai beau o bere scriu și despre cum cred eu că iubirea este forma maximă a egoismului.